El și ea în parc, pe o bancă:
Ea: – Uite, iubitule, câte culori au frunzele!!! Galbene, ca soarele cald și iubitor, ruginii, ca o poezie despre dragoste trădată, maro ca sufletele singure… Și uite, uite vrabiuța aceea, zgribulită, se ascunde cu neputință în puful ce-i acoperă disperarea…
El: – Da, făi! E toamna!!!